Absența din virtual

– Servus!! Ești bine? Ai cam dispărut din peisaj…Nici de prezența ta pe fugă nu ne-am mai bucurat. Sper să fii bine. Te îmbrățișez cu gândul și nu uita să ai grijă de tine și de sufletul tău. ❤ ❤

Mi-a dat un semn o zi mai târziu, în jurul orei 21. Am trepidat de fericire ca un copil care își revede jucăria pierdută…

– Sunt bine, mulțumesc pentru grijă. Foarte, foarte ocupat. Sper că ești bine la rândul tău.

– Mulțumesc că mi-ai răspuns. Apreciez… Îmi treceau fel și fel de chestii prin minte. Că, deh!! Așa e omul care are prea multă imaginație. Ai grijă de tine și de suflețelul tău. Eu sunt bine parțial. Mulțumesc și eu pt grijă. :*

1 august 2016 14:10

” Printre ultimele gânduri,

Meditez de ceva vreme dacă să învăț să zbor spre cele mai înalte culmi pe care le-au atins doar cei al căror zbor a fost curmat de o ultimă briză…

Meditez de ceva timp dacă să încep să-i iubesc pe toți într-o singură secundă ca să poată dura o eternitate.

Meditez de ceva vreme dacă să-mi las visurile să prindă viață ori să le curm fiindcă ele mă dor mai mult decăt o face durerea de cap după un pahar de vin asezonat cu melancolie…

Meditez de ceva timp dacă să-mi deschid ferestrele sufletului să intre toți cei care doresc, fiindcă pe cine vreau eu nu-l voi putea avea nici dacă mă voi naște într-o altă viață.

Mă dor ochii. A plouat în ei la fel de mult cum plouă în deșert, și cu toate astea mă dor.

Mă dor toate acele clipe în care am încercat să tai firul, dar ceva mai presus de forța gândului meu m-a oprit de fiecare dată la timp, dar nu a fost timpul meu. N-am avut niciodată un timp al meu, am avut doar lacune din care am încercat mereu să ies chiar dacă simțeam că nu mai pot. Acum mă simt la capăt de lume. În jurul meu totul se întunecă, iar acea strălucire de brațe a pierit împreună cu fiecare dintre gândurile mele.

Depresia nu-i doar o stare..e o boală, și recunosc oficial că m-am îmbolnăvit de mult. Am încercat să mă vindec cu fiecare vers, cu fiecare poezie, cu fiecare povestioară, cu fiecare dintre ultimele mele gânduri… Știu!!! E lupta mea și am purtat-o pe brațe zâmbindu-le tuturor, deși în mine turna furtuna..

Azi brațele astea mă dor și vreau doar să mă sting ușor precum ceara topită de lumină.

Dintre toate visurile pe care le-am croșetat în tihnă sperând să prindă viață într-o zi ca păpușa lui tata Geppetto, această din urmă, ultima printre ultimele gânduri este cea cu adevărat profundă. Singurul vis pentru care mă voi lupta să-l ajut să prindă viață în timp ce eu voi visa o veșnicie la Luceferi Albi.

Mai vreau doar să dorm și umbra mea să rămână veșnic cu mine… ”

Termin de scris în pagină, dar după un timp curg și câteva comentarii ce mă ajută ies cumva din zona mea de apatie.

* Gabi Ela: Impresionant cum potrivești cuvintele de reușești să scoți la lumină cele mai profunde sentimente. Mă regăsesc în fiecare cuvânt.

* Yly Ana: Atunci când recunoști că ești bolnav și ai anumite probleme, ai făcut primii pași spre vindecare. Din păcate nu mulți reușesc să facă asta.

Simt nevoia să mai scriu. nu sunt pregătită să păstrez în mine marea asta de bolovani. Îmi simt pieptul greu, respirația îmi devinea grea, frisoanele nu mă slăbesc.

Vreau să scriu, să uit, și-apoi să adorm instant ca după un cocktail de somnifere.

Cu sufletul în noroi

Mã uit la suflete și cum se pierd în neantul ãsta strãveziu,

La cum ne fuge sub picioare timpul, voi fi și eu aproape de târziu.

Așa departe sunt de toți, deși mi-aș dori sã le fiu aproape…

Viața are alte planuri și ne pictează cerul doar pe jumãtate.

Mã uit dupã himere noaptea când luna se revarsã timidã printre nori

O privesc și-mi pare cã-mi zâmbește și mã îndeamnã:” Zbori! ”

Cum s-o fac când vãd cum plouã cu atâtea aripi frânte…

Și din gânduri stau cuvintele printre degete sã-mi cânte.

Mã uit la toți cum se pierd de un rost ce nu-i mai definește.

Atât de mult sunt iubite lucrurile cã omul uitã ce-l iubește.

Uitã că viața îi dã, dar îi ia și înapoi, fără sã-l întrebe…

Bogat sau sãrac, sub același cer strãveziu într-o zi vom fierbe.

Mã uit la mine-n suflet și îl compar cu marea de ruginã,

Ce îmi paveazã fiecare gând fãrã ca mãcar sã-mi ținã…

De urât în drumul meu spre alte zeci de suflete ce zac în agonie

Celor pierduți de ei le închin aceastã umilã poezie.

Au trecut deja câteva zile și nu mai știu nimic de el… Nu știu nici eu cum sunt… Dacă apatia mea are vreo legătură cu dispariția lui sau cu atitudinea tot mai ostilă a tatălui copiilor mei sau…că poate am obosit…să gust din rutină aceleași porții iar și iar, zi de zi. Copiii sunt o adevărată minune, dar…e greu să faci față plinului când în tine ești gol…, dar GOOOOL, nu așa…

Jur că am și-o viață reală, dar i-am uitat parola

Din ziua în care am descoperit acest site de socializare, visam deja licurici și stele, exact ca în denumirea unei pagini. Pe acest inegalabil site am avut plăcerea ( chiar și neplăceri din păcate ) să cunosc oameni cu adevărat frumoși indiferent de etnie, statut social, vârstă sau alte elemente clasificatorii. Oameni care m-au ajutat direct sau indirect să văd și cealaltă față a lumii, chiar dacă aceasta se află pur și simplu pe niște pereți și între pereții caselor fiecăruia dintre noi, ori pe ecranul unor accesorii indispensabile acestor vremuri. Până la urmă, limitele unui om nu sunt pereții și nici gândurile lor, poate doar cerul, dar nici acesta. O parte dintre voi ați aflat despre mine mai mult decât aș fi vrut să spun vreodată. Alții mă cunoașteți doar datorită unor versuri reușite sau nereușite chiar, spre deosebire de cei care scriu și se exprimă mult mai profund decât o pot face eu. Și restul s-au proptit la mine în listă din curiozitate sau din plictiseală. Nu mă deranjează atâta timp cât nu sunt luată peste picior, ori blamată ieftin și nejustificat. O parte dintre voi știți deja că sunt soție, de 3x mamă, colegă (de studii sau de serviciu), prietenă cu adevărat bună pentru o categorie restrânsă fiindcă serios acum, nimeni nu are nevoie de cantitate, ci de calitate. Ca oricare dintre voi am și eu secretele mele și poate că uneori exagerez cu visatul ăsta mai mult pe timp de zi, dar pentru mine e o formă de evadare. Dacă nu poți să ajungi fizic într-un loc sau lângă o persoană, ochii tăi și mintea ta te pot călăuzi spiritual mult mai aproape de acest Orizont.

Sufletul nu cunoaște granițe și cred că o parte dintre voi au remarcat că ultimele mele postări au avut o notă de tristețe. Sper doar să nu vă fi molipsit și pe voi cu acestă stare de care nu mai scap de la o vreme. De-a lungul timpului petrecut aici am avut numeroase scăpări, motiv pentru care țin enorm să-mi cer milioane de scuze ( versiunea miilor e demult fumată) față de voi, cei care poate că v-am ofensat în vreun fel sau altul fără ca măcar să am această intenție. ( Excludem momentul celor 21 de screenshoturi. Respectivi meritau din plin acest tratament. Am fost însă mult prea blândă cu ei ).

Îmi cer milioane de scuze și față de cei pe care i-am deranjat la ore nepotrivite cu mesaje, absorbită fiind de dorința de a le spune ATUNCI, fix în acel moment, tot ceea ce îmi trecea prin minte inspirată fiind doar de nume sau de ce-mi trezește acesta.

Le cer milioane de scuze și celor care au vrut să-mi fie mai aproape scriindu-mi, întrebându-mă cum sunt și dacă sunt bine, dar cărora le-am dat ” seen ” de cele mai multe ori fiindcă aveam pur și simplu nevoie SĂ FIU DOAR EU CU MINE.

Le cer milioane de scuze și celor pe care i-am cucerit cu felul meu plantând în ei speranțe. Speranțe pe care nu sunt capabilă sa mi le asum. Unii dintre voi probabil că mă vor judeca pentru multe dintre scăpările mele. Din păcate unui visător cel mai cumplit este sa-i fie tăiate aripile atunci cănd zborul lui atinge culmi înalte, iar în secunda imediat următoare face cunoștință cu realitatea. Oamenilor cerebrali și realiști, cel mai negru coșmar al lor sunt oamenii visători ca mine. Din fericire nu suntem toți la fel și asta ne face unici, chiar dacă nu vom fi niciodată pe placul tuturor.

Realitatea mea nu se află în versuri sau in micile povestioare, acolo se află doar o fărâmă din trecutul și din prezentul meu, plus fragmente din episoadele în care visez cu ochii deschiși.

Scrisul e doar o pasiune, un fel de energizant pentru spiritul meu copleșit uneori de prea mult sau de prea puțin.

Motivul acestei postări stă în scuzele mai sus prezentate, dar și a dorinței de a-mi lua rămas bun pentru o perioadă nedeterminată de la voi.

Dacă ai parcurs întregul text înseamnă că mi-ai fost cu adevărat un prieten în spațiul virtual și pentru asta țin să-ți mulțumesc și să-ți doresc numai de bine.

Dacă te va bucura decizia mea, țin să-ti mulțumesc că ești și tu de părere că această decizie este una bună pentru mine.

Dacă te întristează, vreau să știi, și pot să jur că am și o viață reală, doar că i-am uitat parola.

Aveți grijă de voi!!!

Pe curând! ❤

4 august 2016 14:31 Brașov

Comentariile nu au întârziat să apară nici de această dată…

*Ro F.: Uite că pe mine nu mă bucură. Nu înțeleg acest gen de decizie. Poți să intri seara preț de câteva minute pt a ne ura o seara frumoasă! Greșesc? Răzgândește-te!

*Adi D.: Pe curând…

*Hulea S.D: Indiferent de ce vor spune unii sau alții nu poți lăsa viața virtuală să îți acapareze viața reală …. Pe curând ….

*Melania M.B: Pup.

*Adrian D-nescu: Sufletele se caută într-o prietenie nevăzută… Dacă ai adus bucurie cu ce ai scris până acum, înseamnă că ți-ai făcut partea ta. Lumea reală e frumoasă și din cauza ta și a mea și a celor care luptă. Lupta aceasta e bucuria din viață, pentru că nu-i așa ? Din milioane de lumi, e toata lumea reală. Poate viața nu e un concurs… E mai ales bucuria de a dărui din lumina din tine, prin scris, prin rugaciune… Unii gătesc, alții aleargă, alții cresc și educă copiii altora… Fiecare luptăm pentru o bucurie și toate luptele sunt în lumea reală chiar dacă nouă ne pare că sunt mai multe milioane de lumi. 🙂 Să ai un timp minunat ! Îți dedic postările mele, să te încarci cu energie !

*Camy C.: În viață este bine să faci cum și ce îți este ție mai bine! Dacă te simți bine tu și cei care te îndrăgesc se simt bine! Atenție: Doar cei care te îndrăgesc! Te pup Criss

*Anna Oli: Frumoasă mărturisire, dar lasă de gândit. De ce oare vrei să lași pentru o vreme prietenii virtuali? Care este motivul acestei despărțiri virtuale? ”

Uite aici motivul Anna…, dar cum să ți-l servesc fără să te străfulgere mai mult decât pe mine?

Goală cu ochii în gol

Ochii mei sunt grei, nu îi mai pot ține. Pleoapele mele inhibă povestea vieții mele, linii încâlcite, apoi drepte și apoi frânte, frânte. Aș putea să scriu o carte despre fiecare clipă din viața mea, poate că voi reuși într-o zi s-o termin de scris, dar până atunci aleg să îmi notez memoriile în riduri adânci lăsate în inima mea. Mă sufocă gândurile mele triste, se fac frânghii și mă sugrumă. Fiorii îmi străbat corpul, respir greoi și încep să tremur. Simt un nod în gât, lacrimile sunt gata să îmi inunde chipul, dar ca de obicei le trimit inapoi. „Sunt tare, sunt tare” mintea mea îngână aceste cuvinte…

Îmi vine rău, îmi vine să urlu, să plâng până nu o să mai am lacrimi, să mă agăț de un ultim gest disperat și apoi să izbucnesc într-un râs prostesc. Râd că în loc să privesc bucuriile vieții, mă plâng aici pe o pagină plină cu ale mele confesiuni deșarte, plâng în interior sperând nimic.

Și mulți îmi spun că viața e frumoasă , nu îi contrazic. Dumnezeu mi-a dat o viață și o prețuiesc, dar în astfel de momente, duc o luptă crâncenă între mine și mintea mea. Între trupul și sufletul meu. Încerc să fac un pas înainte, dar nu prea reușesc fiindcă sunt proptită locului.

Milioane de frânturi din versurile scrise de mine și rostite pe’ndelete răsună în sufletul meu gol. Gooooooool.

Mă gândesc la ziua ce va urma să vină și schițez un zâmbet, cu tristețe în privire și cu același război în suflet voi afișa aceiași fericire, uneori profundă, alteori prăfuită de gânduri lipsite de lumină.

Mă lupt cu gândurile, cu amintirile, cu nevoia de a mă ști iubită, dorită, avută. Ar fi fost ciudat, să fim fericiți mereu și în același timp. Ar fi fost ciudat să nu mă bucur acum , pentru viața ce are s-o înceapă fiecare de azi încolo. Eu sunt femeia aceea care rămâne în relații bune cu bărbatul care a încetat s-o mai iubească și asta pentru că eu nu încetez să-i iubesc pe fiecare dintre ei. Cândva au făcut parte din viața mea intr-o manieră care m-a ajutat să ajung omul care sunt azi. Fiecare m-au construit pas cu pas. Unde au fost goluri le-au umplut, unde au fost întrebări am primit răspunsuri. Unde au fost dureri mi-au fost linse rănile, ori pansate după caz. Dacă mi-a sângerat sufletul chiar și după ce am ieșit pe ușa din față din viața lor, a fost pentru că i-am iubit cu aceiasi profunzime cu care toamna își iubește frunzele. Eu iubesc, dar de urât nu pot să-i urăsc. Mai degrabă mă urăsc pe mine, dar nu pe ei. Simplu!!!

Prietenia…, prietenia e un semn de resemnare la un trecut alături de cineva. Eu sunt oricum o resemnată fiindcă nu-i voi putea uita niciodată pe toți cei pe care i-am iubit. Așa stau lucrurile în adâncul sufletului meu. Când sunt tristă îmi spun pentru câteva clipe că nu-mi trebuie prieteni, că nu am nevoie de nimeni să-mi contorizeze eșecurile sau reușitele, dar adevărul este că prietenii sunt familia pe care ți-o alegi singur, iar eu fără ei aș fi un nimeni pustiu.

Am încercat de dimineață să-mi fac planuri, să-mi pun detaliile la punct, să-mi stabilesc rolul și să-mi repet replicile. Mi-am spus scurt și răspicat: „GATA cu Facebookul și cu iluziile crescute în sera sufletului”. După primul cuvânt, mi s-a tăiat răsuflarea. La cum îi știu eu pe toți și la cum mă cunosc ei pe mine, se așteaptă probabil să mă dau în spectacol. Dar de azi o să mă abțin. Poate mi-am oferit mult prea ușor gândurile și o dată cu ele m-am oferit și pe mine la fel de ușor. Dar știți care e farmecul atunci când faci asta? Că poți să pleci la fel de ușor, chiar dacă uneori pare greu sau chiar imposibil.

Fericirea absolută e un fruct interzis omului care visează licurici, stele și suflete pe băț…

Ce-i aia fericire? Indiferent ce formă ar lua, eu zic sa-i facem loc în pușculița aflată în sufletul nostru, iar atunci când suntem mai puțini fericiți, să luăm de acolo fix cât ne trebuie.

Eu astă seară sunt goală și cu ochii în gol. Au mai rămas 22 de zile până voi împlini frumoasa vârstă de 27 de anișori, dar până atunci caut cu privirea luna să mă învelească. Mi-e cald, dar nu-mi e bine. Sper să fiți măcar voi strălucitori în noapte.

Fix la o lună de la primul meu mesaj către el, în jurul orei 9 îmi scrie el

– O duminică plăcută să ai 🙂

Îi răspund vizibil surprinsă

– Oooo, ce SURPRIZĂ!!! Mulțumesc. De vreo doua zile scriu mult, mai ales noaptea, ascult muuuultă muzică și-n rest dorm. Mă surprinde mesajul tău. Aproape că m-a aruncat din pat direct în tavan. (Metaforic). Săptămână ușoară îți doresc…

Apariția lui mi-a smuls cu adevărat un zâmbet, dar…ceva mă trimite într-un colț al meu… Nevoia mea de a scrie, crezând naivă că cineva mă va citi și-mi va înțelege durerea, e tot mai mare.

Rău pentru binele meu…

Pot să jur, să mă las străpunsă că niciodată nu am început să scriu cu zâmbetul pe buze.

Mă tulbură amintirile și rătăcesc în ele printre cearşafurile tale cu miros de iasomie. Încerc să te găsesc şi simt cum goliciunea patului deserveşte cele mai cumplite şi oribile singurătăţi. Mă cuprinde o stare de agonie şi mă înalţ uşor spre ceruri, apoi mă trânteşte la pământ un dor nebun de tine. Simt o izbitură, ca un fel de explozie care vine din interiorul trupului meu şi o clipă urmează o linişte ciudată. Nu mai simt nimic, nici mâinile, nici picioarele şi nici nu mai sunt sigură dacă ochii mei sunt deschişi sau nu. Sufletul se desprinde de corp şi râuri kilometrice de lacrimi cad şiroaie pe lângă mine.

Tânjesc după afecțiunea ta şi am nevoie de tine mai mult ca de aer. Dă-mi te rog din nou viaţă, acum când sunt cu toate la pământ şi ridică-mă ca să te pot dori din ce în ce mai mult. Vreau să te ating dragul meu, vreau să percep căldura pielii tale pentru că simt că te pierd pe zi ce trece, când eu nici măcar nu te am, dar simt cum te pierd. Îmi este poftă de dulcile noastre clipe din vis, când mă furişam lângã tine , ghemuindu-mă la pieptul tău ca o pisică înfometată, spunându-ţi că mă scald cu adevărat în fericire. Pasiunea gustată euforic, acesta este secretul cel mai profund pe care nimeni nu-l cunoaşte. Noi doi am descoperit lipiciul secret care ţine totul unit. Într-un loc perfect, unde zgomotul nu intră, unde lumea noastră este atât de perfectă. În vis…

Dragul meu… astăzi o să mă topesc şi o să-ţi curg prin vene şi o să bat eu în locul inimii tale.

Mi-e dor şi-mi va fi mereu dor!

Dorul mã arde…

Și uite că, nici nu știu când s-a lăsat seară, făcând din rutină o adevărată rutină. Nu știu nici când a apărut Martin sau când a plecat. Știu doar că i-am hrănit pe cei mici și i-am lăsat o vreme în lumea lor. Cel mic, visând, cel mijlociu râzând la animațiile de pe Boomerang, iar eu…în locul unei țigări, servesc cuvinte. Fumul lor e mult mai intens și de durată, iar flăcările lor mocnesc acid în mine… Recitesc în gând câteva dintre versurile lui Iulie 2015 și le postez, poate cineva va zâmbi, și undeva în mine, voi mulțumi Universului că m-a înzestrat cu ceva, că nu-s chiar un dezastru, că nu trec prin viață irosind clipe.

Noaptea-i un dor

Tu noapte de ce nu dormi, ți-e dor și tie,

Ți-s stelele lacrimi aprinse de-o durere târzie?

Aștepți să te-mpresoare ziua, să mai uiți de ele?

De toate acele dăți în care-ți erau negre zilele?

Tu noapte de ce nu dormi, faurește-ți un vis…

Lasă-mi bilete arse pe cerul gurii larg deschis,

Am să le caut, am să le strâng. Am să le pun între nuferi

Când va fi dorul tău cu mine…zâmbind să nu mai suferi.

Tu noapte, de ce nu dormi, m-aștepți în taină…

Sub ochii tăi plânși să-mi mai dau jos o haină?

Și din năravuri să mai las în urmă…să le las acasă,

Far’ să te sărut de somn…tu noapte nu mă lasă…

Am ochii obosiți de griji, de amintiri și de speranțe…

N-am eu ferestre-n suflet…, cât are casa clanțe.

N-am eu puteri nebănuite, ori vreun curaj prea mult,

Dar am curaj iubită noapte…de noapte albastră să te-ascult…

*

Pe aripa unui gând

Sunt tâmplarul sufletului meu,

Nimic nu mă oprește să-mi sap visele în mare.

Oricât mi-e de ușor îmi pare greu,

Atunci când lângă tine inima din piept îmi sare.

Sunt propriul pictor în tabloul nopților mele

Și muza stelelor ce-apar pe cer.

Oricât de simple-s toate, îmi par grele,

Și-atunci învăț din nou la nou sa sper.

Sunt propria muză în versurile de seară,

Nimic nu mă oprește să alerg în scris.

Aș alerga mereu spre aceiași țintă iară,

Dacă în graba gândurilor mele, ai striga „Cris!!!”

Sunt propriul sunet în muzica ce-o cânt sub tine,

Ori deasupra ochilor ce-mi par turbați de senin.

Când ești departe eu te chem în mine,

C-atunci când scriu, mă doare mai puțin. 😦

Sunt primul gând, când gândurile-s spre tine,

În goana lor vor să-și șoptească…:”Îi e dor…”

Dar să asculte ce-am de spus, n-are cine…

Și-atunci din gânduri mă sugrumă și mă dor.

Simt primul fior sub podul palmei tale,

Și când m-atingi, mă pierd de Univers.

Să te reneg, eu n-am gasit vreo cale…

Și dorul mi-l ucid cu fiecare vers.

Acum aproape, dar în curând pierdut în zări…

Promite-mi că oricât aș fi eu de departe…

Ai să culegi pe-un fir de zi din depărtări,

Câte-un gând din cele ce nu-s din carte.

Sunt pe un perete virtual, ce-i drept,

Dar sunt aici la loc de cinste și-ți aparțin

Oricât mi-s de bătută-n cap…și tu înțelept…

Tu mă iubești mai mult, când merit mai puțin.

Privindu-l nostalgică pe mezinul mijlociu, am început să rememorez detaliile și cirmunstanțele în care l-am cunoscut pe Dinu… Știu din propria experiență de ce înșeală femeile, dar bărbații? Bărbații de ce o fac? N-am îndrăznit să întreb niciodată un mascul acest detaliu. Nu unul oarecare, ci pe cei care mi-au intrat în sânge, ieșind apoi cu prima hemoragie nazală sau de suflet.

Subiectul cel mai drag mie: „Bărbații”

Bărbații care au probleme cu amantele, sunt cei mai nefericiți? Sunt oare nefericiți pentru că au probleme cu soțiile care, cu sau fără intenție îi aruncă între picioarele lor?

O fi bine sau o fi rău să-și desfacă gladiolele cu aceiași viteză cu care el conduce mașina spre Belvedere sau de ce nu, spre Constanța, că tot e vară și marea urlă.

Mulți dintre aceștia se consideră nefericiți sau neînțeleși?

Dar ce poate fi mai dureros pt egoul masculinizat decât atunci când au probleme cu amanta?

Alexandru Chermeleu spunea că, citez: „Amantele ar trebui să reprezinte preludiul cel mai fin înspre o viață în care bărbatul primește afară ceea ce crede că nu a primit înăuntru.

O amantă e musai să te asculte, să te alinte, să îți spună cât de frumos și deștept ești și să nu te contrazică. Sexul nu trebuie să lipsească. Cu cât e mai des și mai bun, cu atât șansele de a nu se întoarce în brațele soției cresc. Amanta trebuie să fie un refugiu și nu un câmp de luptă. Cel puțin, asta caută bărbatul „plecat de acasă”. Chiar dacă nu pentru mult timp.”

Serios?!!!

Un bărbat care are o amantă este deja un bărbat cu probleme, valabilă reciproca și pentru femei. Dar un bărbat care are o problemă și cu amanta este un barbat TERMINAT!!! :)))

Visul general al amantelor este să devină la un moment dat soții, asta doar dacă nu au trecut deja pe la altarul învecinat cu Spitalul 9 din strada alăturată. Dar no, cănd nu faci față, faci spate. 😉

Acest vis se transformă într-un coșmar original nu copy-paste. Visul oricărui bărbat este să-și găsească amanta perfectă. NU EXISTĂ!!!

Cum nici Adormita din Padurea Spânzuraților nu există, nici aceasta nu se transformă peste noapte în amantă. Și-atunci, acesta din urmă, rănit la ” punguța cu doi bani” după un timp se transformă în Prâslea cel Voinic cu merele de aur, lăsând-o fără slujbă pe Baba Cloanța care-și vindea marfa din gură-n gură…

Să fugi în brațele alteia nu te scapă de probleme. Dimpotrivă. Te lovești de altele. Unele poate mult mai mari decât cele de acasă.

Amantele ar trebui să înțeleagă că ele nu pot fi iubite, ci doar folosite.

Lucrurile folosite mult și „uzate bine”, într-un final se aruncă.

Bărbații ar trebui să înțeleagă că nu îți poți clădi fericirea pe nefericirea altora. Iar daca egoul este satisfăcut din plin, la final de zi, ființa va rămâne goală.

Într-un final singurul lucru pe care îl vor avea în comun, toți 3 vor suferi, asta doar dacă nu vor servi la cina un „Menage a trois” 😀

Glumesc!!!

Și totuși, astfel de lucruri se întâmplă des, doar că nu știu vecinii.

Domnilor, păreri? Le aștept în comentarii. 🙂 ”

L-aș fi întrebat pe Dinu, dar nu mai păstrăm legătura de zeci de luni, iar pe el, celui căruia îi scriu chiar și-atunci când nu-i scriu, nu știu cât aș reuși să-l descos, ori dacă să am acest curaj. Cât despre Martin… Ne evităm cât putem, poate că așa este mai bine, fiecare cu bula lui de vise, de tabieturi etc. În cercul nostru vicios, copiii sunt deocamdată bine. Alt detaliu nici că nu mă interesează. Sufletul meu e atât de plin și de gol în același timp, că mă iau la rost o groază de mustrări, de dorințe, de nevoi. Deși am servit de-a lungul timpului multe soiuri de emoții, cele care mă încearcă sunt soiuri nobile, furnicături de albastru prin venele-mi crețe…, și astfel că…simt nevoia să-i scriu, dar nu o mai fac în privat, ci public. Absența lui mi-a dezarmat curajul următoarelor zile. Poate că, am fost prea directă, prea grăbită… Mama ei de grabă…

Sursă fotografie: INTERNET

”- Salut! Eu sunt FATA DIN UMBRĂ.”

 

Iulie 2016

        Îi cunoșteam numele de pe site-ul care face ravagii printre noi toți. Îl mai avusem în lista de prieteni, dar…povestea de dragoste dintre el și EA, fata care-mi ridica moralul în cele mai sumbre zile ale mele, își urla foame printre postări. Îi dedica subtil versuri, câte-o piesă cu-n mesaj profund, câte-o fotografie alb-negru cu ei și multe, multe altele. Se simțea durerea din spatele povești, chiar dacă nu-i cunoșteam conținutul. Asta se întâmpla cu mult înainte de iulie 2016.

       Poartă un nume ce-ți este imposibil să-l rostești fără să nu-ți vibreze pe buze, până în vârful limbii, ori să nu-ți facă sângele să clocotească.

        N-am simțit de la început așa. Îmi făcusem o pagină cu pseudonim, legat tot de autopsie, tocmai din dorința de a nu dezvălui nimănui adevărata mea identitate. Eram căsătorită de câțiva ani, dar nu din dragoste, ci pentru că obosisem să fiu singură, și cum bărbații nu se înghesuiau să mă facă femeia lor pentru mai mult de-o noapte, mi-am zis că voi fi a celui care mă va lăsa gravidă într-o zi. Gravidă am rămas prin 2008, nu terminasem încă școală, ai mei n-aveau cum să mă susțină în vreun fel, fiind despărțiți de zeci de ani, iar eu… luându-mi viața în propriile mâini, eram singura responsabilă pentru mine și pentru tot ceea ce făceam. Tipul, un brașovean, născut înaintea mea cu 9 primăveri, a venit în Jungla de asfalt să mă cunoască, după îndelungi tatonări pe Hi 5. Când descoperisem să sunt gravidă, îi dădusem doar un mesaj, știind deja că problema era a mea și trebuia s-o rezolv singură. A fost greu, al dracu de greu și de cumplit. Când am ieșit din M. Poliz, auzeam în capul meu doar :”Te-aș fi iubit mamă!” Cuvinte care m-au urmărit mult timp de-atunci, suficient cât să nu mai vreau să aud de bărbați sau să-i mai las să mă atingă. Asta o vreme, până când…, nevoia de a mă ști iubită, dorită, avută, creștea constant în mine. Când treceam pe lângă un bărbat aveam senzația unei conexiuni sexuale intense. Mă simțeam atrasă de mulți dintre ei, și-n timp ce-mi serveam cafeaua de dimineață, privind în direcția unuia, rulau filme erotice în capul meu.

         Nu mai făcusem sex de luni de zile, și deși fusesem abuzată sexual în copilărie și dezvoltasem o oarecare teamă vis-a-vis de acest aspect, într-o zi mă hotărâsem să-mi înving propriile frici. Frica cea mai mare vizau bărbații și sexul. Nu mi-am propus să fac un obicei din asta sau bani, ci pur și simplu să iau ce mi s-a furat cu mult, mult timp în urmă: ”Dreptul la doza mea de fericire flămândă”. Am fost sceptică și restrictivă la început, dar cu timpul îmi făcusem un prieten, din aceiași scară de bloc. Venea și dormea cu mine, dar nu se lăsa până nu-mi desfăcea coapsele de cel puțin 3-4 ori pe noapte. Îmi plăcea. Recunosc!!! Până într-o zi când m-am plictisit vehement de tot ceea ce presupunea noțiunea de sex și i-am cerut o pauză, bănuind pe alocuri că, a dezvoltat o pasiune pentru prietena mea cea mai bună, blondă și cu măsuri perfecte. Înainte să iau o pauză de la el și de la sex, i-am trimis pe amândoi la dracu, dar nu înainte să-mi iau prima palmă zdravănă peste față de la el! O vreme m-am axat doar pe studii și pe muncă. Munceam mult, uneori atât de mult că nici să mai gătesc, sau să întind hainele spălate de 2-3 zile și uitate prin mașina de spălat, nu mai reușeam. Ajungeam acasă, oaza mea de liniște, chiar dacă plăteam lunar pentru ea, și de cele mai multe ori sfârșeam aruncându-mă în pat, pe piept sau pe spate, îmbrăcată cu haine de stradă, încălțată, cu o tonă de machiaj pe față. Când mă trezeam s-o iau din loc, nu mă recunoșteam, nici la față, nici la gânduri. Mă trezeam mai obosită, dar cu pofte demente de sex, așa că, la îndemână îmi erau filmele porno. Începuse să-mi placă să mă satisfac singură, dar îmi lipsea tot mai mult ideea de a mă ști atinsă de alte mâini, nu de ale mele, pătrunsă de un mădular, nu de un vibrator, incapabil să-mi simtă emoțiile. Timpul trecea și frustrările mele se adunau, se înmulțeau, făcându-mă să-mi doresc să experimentez, să explorez ființe și ținuturi, suflete și trupuri. Eram o naivă ce visa mult. Și azi sunt…

Pe 14 iulie 2016, la ora 18 mi-am făcut curaj și i-am scris.

– Servus! Dacă îmi permiți, „o să mă iau puțin” de numele tău. Am repetat de câteva zeci de ori numele… Sună atât de…NU-ȘTIU-CUM…, dar dacă îl mai repet mult în gând o să ajungă să mă inspire să scriu despre tine.

O oră mai târziu îmi răspunde.

– Sărutmâna! Dacă eu te inspir, indiferent în ce fel, nu pot să fiu decât încântat . Îmi place cum scrii, așa că abia aștept să văd ceva. Și… nu am ce să îți iert. Eu nu văd nici o obrăznicie. Poți să îți permiți să scrii oricând simți nevoia. În definitiv suntem măcar prieteni virtuali. Îți doresc și eu o seară bună.

În singurătatea mea de după, am plâns, dar nu așa, ci cu suspine, cu haine smulse de pe mine, privindu-mă în oglindă, văzându-mi liniile vergeturilor, burta lăsată după naștere, sănii și ei plini și lăsați, iar eu umedă între coapse… Pentru prima dată în ultimii ani, m-am masturbat fără să am nevoie de vreun film erotic. Aveam chipul lui în mintea mea, ochii lui, barba, buzele erau tot ce-mi trebuiau să-mi torn propriul film erotic cu mâna între coapse. Cu mâna stângă, căutam apogeul simțurilor, iar cu dreapta îmi masam sânii curgând a lapte. Odată ajunsă la orgasm, aproape goală, m-am trântit pe gresia rece a băii și-am rămas acolo suficient cât să pot să mă golesc și de lacrimi, nu doar de furtuni sexuale.

Patru ore mai târziu i-am scris câteva versuri și i le-am trimis. Noaptea aia a fost cea mai lungă dintre toate, neștiind că mă vor aștepta multe astfel de nopți pentru următorul an. Închideam ochii și-i vedeam trăsăturile feței, linia bărbii, ochii aceia pătrunzători care fac deliciul unui preludiu fără ca măcar să se consume. Până la imaginea cu el, cel puțin de când născusem, nu mai avusem așa stări. Ba din contră. Nimic și nimeni nu-mi trezea interesul. Nici măcar R., avocatul cu care avusesem atâtea aventuri frumoase, dar…aflând la vremea respectivă că sunt însărcinată, îmi propusese să mă satisfacă în condițiile date. Singura satisfacție în acea zi a primit-o stomacul meu. Mi s-a întors  la propriu pe dos și toate amintirile frumoase cu el, se carbonizase instant. Oricât de nimfomană păream că sunt, ideea de a face sex în timp ce în mine respira o viitoare mână de om, mă lăsa tot mai frigidă. Nu simțeam nicio tensiune sexuală la nivelul ăsta. Eram pur și simplu oripilată de idee! Din acel moment, R. m-a determinat să-i spun PAS sexului pentru ceva vreme. Născusem deja de 4 luni și până la momentul din baie, nu mă atinsesem de mine.

Mi-am făcut câteva procese de conștiință în minte, întrebându-mă de unde are efectul ăsta asupra mea EL? De ce nu altul, oricare? Unul blond, roșcat, dar fără barbă, fără numele ce-l poartă el, fără nimic din ce am aflat că este și are? Răspunsul la întrebări le-am primit spre dimineață, când m-am trezit să-mi golesc sânii de prea mult lapte.

” Ai fantezii!!!” mi-am zis. Și chiar aveam. Umblam nestingherită prin profilul lui, la postări vechi. Făcusem legături între el și alte câteva persoane. Cu cât intram mai adânc în miezul poveștii fără să-i cunosc conținutul real, cu atât mai mult…trăiam senzația sublimă, că în fanteziile mele cu el, pot fi orice-mi doresc. Deborda de pasiune și de dragoste pentru EA. Genul ăla de dragoste imposibilă, dar cu final surprinzător, la care visăm toate posesoarele de sâni, mai ales noi astea, fără șanse de a trăi mai departe de zona de confort al viselor.

Două zile mai târziu primesc un mesaj de la el în jurul orei 10 dimineața.

– Sunt atât de obosit că era să încep cu SALUT! Rectific. Sărut mâna. Sunt mai mult decât încântat de ce am citit. Scrii bine și îmi place ce postezi. Am trecut doar în revistă, dar îmi trebuie creierul odihnit să citesc și printre rânduri.  Promit s-o fac și îți urez să ai o zi cât mai bună.

Două ore mai târziu îi răspund și eu.

– Mulțumesc. Poți începe și cu „Hey”.  Nu am decât 27 de ani. Chiar dacă mâinile astea scriu „frumos” nu e musai să le pupi. Te tachinez. Din câte observ pe Facebook, eu ar trebui să nu te mai trag de șireturi. Încă puțin și devin obraznică. Chiar dacă e doar un gând virtual, o să te rog cum fac cei cărora la pasă: „Ai grijă de tine!” Iar pe noi ăștia virtuali, mai lasă-ne. Nu trebuie să faci un obicei din a ne acorda importanță. Important în primul rând ești TU, restul sunt detalii. Îți doresc o săptămână ușoară.

Două zile mai târziu, în goana asta nebună prin viață, mi-l imaginam lângă mine. Fiori în pântec, sâni plini, dureri de brațe. Încercam cu tot dinadinsul să nu-mi dau ocazia unui nou episod cu tentă erotică. Aveam nevoie de mai mult de-atât, dar nu eram pregătită nici fizic, nici psihic. Mă agățam de faptul că reușisem să-i îndrept puțin atenția și spre mine. Îl voiam atunci și acolo… măcar în chat. Lipsind din mediul online, iar eu…speriată că risc să-l agasez mult prea devreme cu nevoia de a mă descărca cuiva, i-am scris pur și simplu câteva versuri. Fanteziile mele din acea noaptea își odihnesc și-acum sensul în cuvintele din poem:

Spre Infinit…

Hai să mergem o fugă până la Infinit, vrei?
Să culegem urma pașilor noștri într-o pungă.
Să croșetăm luați de mână niște idei
Cu ochii sticlind și inimile gata să se frângă.

Și cum vom merge noi așa…prin beznă
Rătăcind prin venele și porii celuilat.
Să mă cuprinzi în nebunia ta de gleznă
Și să te-arunci deasupra mea, cu mine pe asfalt.

Și-acolo preț de-o clipă voi citi pe fugă
În ochii tăi întreaga hartă către Infinit…
Și cu dorințele ce-mi stau din piept să curgă
Eu voi trasa lungimea lui „CÂT EȘTI DE IUBIT”

Nu la trecut voi număra eu pașii,
Pe ăia în pungă îi punem amândoi.
Dar vreau cu tine să-mi rup adidașii…
Spre INFINIT pornind flămânzi și goi.

Spre dimineață când s-o lumina devreme,
Să-mi sorbi tu roua de pe buze lent.
Să-mi lași apoi din doruri să te cheme
Și să provoci în mine un dulce accident.

 

Patru zile mai târziu m-am îmbătat…de la câteva guri dintr-un pahar, da nu cu apă sau vise… Și-aveam impresia, deși nu fumez, că…

Te respir ca pe fumul de țigară

” Undeva în cortexul minții mele, ai mâna la ochi. Numele tău sună ca o simfonie pe buzele mele supte de atâtea mușcături. Îmi torn în pahar stropi de vin. Existența mea e searbădă. BEAU. Beau fiindcă imposibilul a pus stăpânire pe mine. ÎMI TOT URLĂ în tâmplă și-mi spune ” ORICÂT DE TARE AI VREA SĂ-L F**I, NU VEI PUTEA!!! NU EȘTI GENUL LUI. Ești o p***ă oarecare și asta nu-i ține interesul piatră precum i-ar sta mădularul când ar vrea sa f**ă cea mai simpatică p***ă din Univers.”

Apoi, cu fiecare înghițitură ideile curg ca o ploaie de vară. Închid ochii și-mi las mintea să ruleze filmul ce poartă numele tău și cu vocea stinsă în gând imi spun sacadat: „Fă din mine ce vrei! Eu mă voi ocupa de tine așa cum, sper că nu am uitat să știu! Nevoia mea de ați vedea goliciunea îmi electrocutează ființa! Surâsul tău tâmp îmi dă fiori! Ca o pisică în călduri, te chem în mine. Îmi spui că sunt frumoasă, mă alinți, mă arzi peste fese, iar erectul tău greu de temperat îmi târcolește vulva. Micul meu boboc de lotus e gata să plesnească în anticiparea chinurilor și plăcerile ce urmează sa vină. Dar totul e în mintea mea… Privirea ta pătrunde adânc în sufletul meu. Capul îmi vâjâie, inima mi se zbate, sânii parcă mi se umplu de dorință!” Închid din nou ochii după ce sorb o nouă gură cu vin…” Ohhh, Doamne ce falus magnific ai! Strălucitor în noapte precum un far.
Mă fac șurub când cu o mână mă apuci de mijloc si cu cealaltă ma înșfaci de păr. Un val erotic de căldură din jos de ceafa mea spre coloană, se pierde în mine. În clipa următoare sunt din nou șurub! Îmi șoptești în urechea stângă un cuvânt și în cealaltă, în dreapta, alt cuvânt. Nu înțeleg ce vrei să-mi zici. Sunt prea beată, prea euforică fiindcă realizez că mă paște o noapte lungă. Abia șoptesc răspunsul la întrebări pe care nici măcar nu le-am auzit și totuși tot ce-mi vine în minte să spun cu voce tare e

:” Iubește-mă! Aceasta mi-e pofta ultimelor 24 de ore. ”

Sorb o nouă gură de vin și simt cum mă ard buzele, iar sânii mă dor din nou. Închid ochii și văd cum, din instinct de femeie îmi lipesc coapsele. Roșesc de plăcere gândindu-mă doar la rafalele de dor ce le vei îndrepta spre gura mea fierbinte. Buzele-mi tremură, cerul gurii mă trădeaza! Și brusc parcă te-aud : ” – Acum tu Suflete !

Trezită parcă din visul visului meu te întreb: – Ce să-ți fac?

Răspunsul tău vine ca ecoul unui glonț: – Îmbrățișează-mă și iubește-mă!

O fac fără să mai pun și alte întrebări fiindcă parcă mi-ai citit dorințele în bezna asta cu miros de struguri striviți sub picioare. Te îmbrățișez, îți sărut pe fugă chipul și în clipa următoare îngenunchez cu picioarele sub mine în poziție de lotus. Trupul mi se cutremură răspunzând frământărilor interioare. Afrodita mea mi se lubrifiază instant! Ridic capul la nivelul pelvisului, deschid gura doar atât cât trebuie și-mi rotunjesc bine buzele. Orificiul perfect pentru orice bărbat și pentru un sărut! Aștept! Te apropii încet de gura mea, iar eu îmi simt buzele uscate și încerc să-mi umezesc puțin cerul gurii. Simt că mă pierd! Te indemn să vii mai aproape… Să mă lași să gust din sufletul tău ca dintr-o piersică culeasă toamna târziu. Te aduc mai aproape de mine și gust cu poftă din fiecare freamăt care se revarsă din gura ta. Ochii îi ai închiși… Te lași furat de mirajul visului meu. Te gust din nou, iar tu în clipa următoare mă ridici și îmi faci un semn discret de brațe că vrei să inversăm rolurile. Mă înroșesc și tremur toată. Îți cer să fii blând cu…

Dar hop!!! M-a trezit din lumea mea vocea prietenei mele, cu întrebarea

– Îți mai torn?

Răspunsul meu a fost unul pe măsură
– Tu nu-mi torni vin, îmi torni gaz pe suflet. Ce-ți veni să mă iei de-o aripă, să mă scoți din lumea mea?
– Adică? mă întreabă ea cu o privire șocată.

– Visam!!
– La ce? Pari cât se poate de trează .

– La Luceferi dezbrăcați. Ți se pare că sunt trează. Sunt mega-euforică si în minte am doar un singur nume.
– Serios acum. Ești bine? Cine-i tipul?

– Se putea și mai bine de atât, dar încep să mă îndrăgostesc din nou platonic. Nu contează cine e. Contează doar ce trezește în mintea mea fără că măcar să-l fi avut în fața ochilor .

– E clar!! Ți s-a urcat alcoolul la cap.

– Ba nu. Privește-mi sânii. Aici s-a oprit tot vinul.

– Gata!!! Nu-ți mai torn. Cerem nota și te ducem acasă.

– Crezi că dacă ajung acasă îmi zboară gândul de la el? Nu, nicicum. Din 14 iulie îmi tulbură visele, dar dragul de el nu are nicio vină. O să-i scriu cu riscul de mă certa sau mai rău…să-mi blocheze mesajele.
– Criss, dar tot nu m-ai lămurit. Cine e tipul?

– Am o poză cu el în galeria foto. Așteaptă puțin s-o caut. De fapt sunt două. I le-am editat intr-o seară și i le-am trimis.
– Săracul om peste ce nebună a dat. zise ea aproape râzând

– Ce vrei să zici? Nu sunt chiar așa sălbatică. Știi deja că nu-mi place să intru cu bocancii în viața omului, dar intr-a lui aș intra încet cu papucii de casă, pe vârfuri să nu fac prea mult zgomot. Și să știi că am permisiunea lui de a-i scrie oricând doresc.

– Săracul om. OK. Ai permisiunea lui, dar te-ai gândit ca poate are pe cineva, poate e însurat… Poate cuiva nu o să-i pice bine că tu îi scrii? Și arăți pozele alea azi, că nu mai stăm mult și plecăm.
– Dar ce-i fac tu? Nu-l violez. Îmi rula în minte un film de genul până ce m-ai trezit tu din el.

– Serios acum fată. Tu vii cu noi prin oraș și ești absentă? Cu ce naiba ți-a luat omul ăsta mințile?
– Privește! El e…
– E fain tipul, dar numele nu pare să fie românesc. Plus că are față de turc.

– Și ce?!!! Bărbații turci nu pot fi iubiți? Mă excita numele lui. Îmi umezește gândurile și-mi face gura să îl strige. I-aș lua pe buze literele și i le-aș suge ca și când aș face asta cu fiecare deget din mâinile lui muncite de viață. Mă întreb uneori TIMP PT EL MAI ARE? Mai poate să ofere TOTUL și să primească ceva în schimb?

– Nu înțeleg ce zici tu acolo, dar în orice caz tu trebuie să îți revii că nu e stilul tău. Niciodată nu te-am mai văzut așa. Hai să mergem.

– Nu m-a vazut nimeni așa pt că nu prea vorbesc despre astea. Scriu. Dacă ai fi citit ceva din cele scrise de mine ai fi înțeles.

– N-am ce să înțeleg. Eu nu sunt ca tine. Tu ești mult prea profundă, prea visătoare și mult prea darnică. Până la urmă cum rămâne cu turcul? Îi scrii?

– Da, când ajung acasă. Te rog să nu-i mai zici TURC. Nu-mi pasă ce e, dar nu-i mai spune așa din respect fața de omul care e să nu-i mai spui așa.

– Ce faci acum? Îți scoți ghearele la mine? Nu eu te-am adus în starea asta.

– Și nici el, doar ceea ce trezește în mine când îmi reamintesc numele lui, chipul lui…

– Fată eu cred că mai bine îl lași pe om în pace că sigur săracul crede ce cred și eu, că ești nebună. Te pui frumos și dormi, iar mâine ne auzim să văd cum te simți. Te rog eu frumos lasă-l pe tip în pace. Nu-i scrie, să nu-i faci naibii probleme. La cum arată sigur are un harem.

– Draga mea nu îți promit. Mă roade prea tare să îi scriu. Măcar asta e singura mea plăcere. La ce filme am eu în minte, rămân sigur un simplu observator. Nu-mi frânge și tu aripile. Chiar tu ai spus-o: SUNT MULT PREA PROFUNDĂ. Ce să fac cu profunzimea asta? Cui s-o dau dacă el e principalul ” vinovat” ? Lasă-mă măcar să-i scriu.

– Nebuno, e aproape ora 1. Sigur doarme la ora asta. Ce naiba vrei sa-i scrii?

– Că vreau să vorbim puțin.
– Nu ești în toate mințile. Și crezi că îți va răspunde când va vedea că i-ai scris la unu dimineața?
– Nu. O să-mi dea cu „seen”, dar chiar nu contează.

– Și-atunci de ce-i mai scrii?

– Pentru că simt nevoia sa-i scriu. Tot ceea ce trezește în mine e platonic, dar intens… Măcar așa îl „pedepsesc” .
– Eu cred mai degrabă că te pedepsești pe tine, nu pe el.

– Și ce? Sunt conștientă, dar măcar mă inspiră. Ficțiunea e până la urmă produsul unor dorințe fie ele și imposibil de realizat. Poate că peste ani îmi voi aminti de seara asta… Dar o să-mi treacă… Și dacă nu, voi merge singură la Eminescu… Promit.

– Așa să faci. Hai să te pup că plec și eu acasă. Ai grijă ce-i scrii. Ne auzim mâine.

– Bine fato Iartă-mă pentru seara asta. O să încerc să nu-i scriu verzi și uscate. Ne auzim…

[…]

P.S: ” Știu că vreau să-ți ating sufletul, dar nu știu care e. Știu că vreau să-ți ating visele, dar nu știu care sunt. ”

Ajung într-un târziu acasă și așa euforică cum eram, pe la ora 1 i-am scris.

– Servus A. ! Când vei avea timp, aș dori să „vorbim” puțin, foarte puțin… Și iartă-mă că îți spun pe nume, dar sună atât de…masculin. Știu!! Sunt nebună!!! Dar o s-o iau razna dacă nu-mi vei oferi șansa de a „vorbi puțin ” Mulțumesc. O să aștept cuminte , dar nu promit că voi avea „gânduri inocente” Noapte lină. Vreau doar să „vorbim puțin”. Promit să nu mușc din tine….

Îl visam deasupra mea, sub mine…, lângă mine… Habar n-am când am adormit, dar în jurul orei 10 a răspuns mesajului meu. Când am văzut căsuța cu poza lui din chat, m-am înroșit instant, știind că ce-i scrisesem cu câteva ore în urmă nu-mi făcea nicio cinste.

– :)) Sărutmâna. Oricum nu m-aș teme de o mușcătură, am primit eu amenințări serioase . Vorbesc cu drag când ne prindem pe aici.

– Neața. Nu băga în seamă toate tâmpeniile de pe Facebook. Am băut și eu aseară pentru prima dată după o pauză de 10 ani ( prima dată a fost pe la 17 și n-a fost prea ok) și am început să debitez inepții. Eu o să mă retrag de pe Facebook o perioadă și vei scăpa de momentele astea penibile din partea mea. La ce-am putut să scriu deja îmi vine să intru în Pământ de rușine. Auzi la mine?” „Promit că nu mușc din tine” Ce ființă tembelă pot să fiu. Am o scuză și una solidă. Noaptea devin foarte-foarte euforică. Și nu trag nimic pe nas. Mi-am pus mintea cu câțiva prieteni din gașcă și uite ce am putut să debitez. Mă lovesc toate din toate părțile „metaforic”. Slavă Domnului că n-am sărit calul. În alte condiții cred că aș fi scris ” inepții erotice”. Te rog să-mi ierți ieșirea asta tâmpită. Zi frumoasă. Dar văd că euforia mea înecată în alcool te-a făcut să râzi. Măcar atât. Rușinea mea nu o spală nici măcar Dunarea

– Nu e cazul să te simți nicicum. Da, am zâmbit și o fac rar și….îți mulțumesc pentru asta. Ești un om mai mult decât plăcut.

– Promit că mai beau fix peste 10 ani.

– Mă faci să râd.

– Și poate îți mai scriu și atunci „ceva”, dar tot așa NOAPTEA, că ziua nu văd bine. 😛

– Aștept cu nerăbdare, dar poți să o faci oricând, nu mă deranjează.

– Nu prea e plăcut să vorbești singur. Poate doar când e vorba de un monolog. 😛 Am descoperit pe Wattpad că începusem să scriu ceva noaptea trecută, acolo în club. Ăștia se distrau tubați. Goleau paharele pe gât mai ceva ca la robinet, iar eu scriam…așa euforică, cu literele din tastatură în ceață. Nici zgomotul sau muzica din jurul meu n-o mai percepeam. Ferească-mă Dumnezeu!!! :)) Bine că nu ți l-am trimis.

– Sunt curios. Eu beau rar și puțin.

– Și eu tot puțin am băut. Suficient cât să-mi scape euforia de sub control.

– Îmi spun cunoscuții că sunt haios si autocritic…

– În cazul meu cică sunt mai mult decât haioasă și pasională :))

– Oooo, fericit partenerul în cazul ăsta.

– Pe naiba!!! Scuze expresia. 🙂

– Nu-i bai! 🙂 Cu mine poți vorbi liber. Îmi cer scuze, trebuie să mă retrag acum, am multe, multe de făcut și ziua e pe sfârșite. Mai vorbim, când mai putem dacă îți face plăcere. O zi cât mai mai bună. Sărutmâna.

– Cât despre plăcere… Țin să te anunț că din 14 iulie încoace îmi cam tulburi visele. Prezența ta „cât mai reală este binevenită” 🙂

Câteva zile n-am mai scris, nu i-am mai scris, dar speram că pe undeva…poate mi-a scris el, fără să fac eu de fiecare dată primul pas al conversațiilor noastre.

După șase zile de tăcere am îndrăznit să-i scriu. Chiar mă îngrijora absența lui din mediul ăsta. Voiam doar o mică certitudine că este bine, și poate că era, poate că mă lamentam eu gratuit, dar tot nu eram liniștită. Nu mă liniștea niciun gând pozitiv. Îmi treceau prin minte fel și fel de scenarii. Aș fi vrut să întreb pe cineva din lista lui, dar nu îndrăzneam… Mă gândeam că risc să-l supăr întrebându-i pe alții despre el, așa că…singura variantă rămasă în picioare…era să-i scriu lui.

Când va putea, va răspunde…

 

Sursă fotografie: INTERNET